APT Trail Run Sucevița
Half

Semimaraton

sâmbătă, 26 septembrie 2026start 00:00
20km
distanță
+900m
urcare
1.000m
altitudine max
577m
altitudine min
5h
cutoff
Moderate

Traseul

Semimaratonul de 20 km pleacă din fața pensiunii Casa Avram, urmează 1 km drumul de beton Bercheza și urcă apoi abrupt Dealul Furcoi, unde se deschide priveliștea asupra întregii văi a Suceviței și a mănăstirii. De aici traseul continuă pe poteca marcată până sus pe Obcină și urmează linia crestei, de unde se coboară în drumul forestier Voievodeasa. Pe forestier se merge în urcuș ușor până în Poiana la Mese; de acolo, ghidați de voluntari, alergătorii coboară până în traseul care vine de la Putna și intră pe Via Transilvanica, pe care o urmează până la finish.

Informații practice

Traseul este de dificultate medie, recomandat celor cu experiență în alergarea montană. Timpul limită este de 5 ore. Pe traseu sunt 3 puncte de control, hidratare și alimentare, plus încă un punct la Start/Finish. Cei 900 m de urcare se acumulează în principal pe Dealul Furcoi și pe creasta Obcinei, iar porțiunile de drum forestier și de potecă marcată alternează cu sectoare de coborâre lungă spre finish.

Profil altimetric+1.024 m · 577–1.000 m