Ediția 1

Cărările Oașului – Trail & Run

Negrești-Oaș, Satu Mare29–30 august 2026în 13 zilepatrimoniultariioasului.ro

Cărările Oașului – Trail & Run este un eveniment dedicat iubitorilor de alergare, drumeție și natură, organizat de Asociația Patrimoniul Țării Oașului. Prima ediție, din 29–30 august 2026, își propune o experiență autentică într-un ținut cu peisaje faine și misterioase, cu tradiții vii și oameni primitori. Competiția este gândită să promoveze alergarea montană, patrimoniul natural, cultural și etnografic al Țării Oașului și traseul turistic Via Oaș.

Baza evenimentului este Lunaventura Park, în zona Luna Șes de lângă Negrești-Oaș, la poalele Munților Gutâi. Traseele traversează pădurile seculare, poienile, fânețele și culmile cu priveliști din zona turistică Luna-Șes, pe poteci turistice, drumuri forestiere și agricole, pajiști și pășuni, cu porțiuni de teren accidentat, rădăcini, pietre și zone alunecoase. Track-urile au fost luate direct din teren.

Cele două zile înseamnă mai mult decât curse: după premiere urmează relaxare, degustare gastronomică, momente artistice și culturale sâmbătă seara, iar duminică o drumeție de circa 7–8 km și un moment gastronomic. Cronometrarea este electronică, cu cip. Fiecare participant care termină traseul în timpul-limită primește medalia de finisher, iar premierea se face separat feminin și masculin, la open (locurile I–III, cu premii în bani, trofeu și produse) și pe categorii de vârstă din 10 în 10 ani.

Sunt patru trasee, pentru toate nivelele: Semimaraton-Pietroasa de 23 km, pentru alergători experimentați, Cross-Luna-Șes de 11 km, o buclă prin dealurile domoale de la marginea orașului, Junior Cross-Cioncaș de 5 km pentru copii și tineri între 10 și 16 ani și Kinder/Family-Cross de 2 km, aproape de zona de start, pentru cei mai mici.

Cursele

Cross
Junior Cross-Cioncaș 5Ksâmbătă · 29 aug · start 10:00
5km
distanță
+230m
vert
Easy
Cross
Cross-Luna-Șes 11Ksâmbătă · 29 aug · start 10:00
11km
distanță
+579m
vert
Easy
Half
Semimaraton-Pietroasa 23Ksâmbătă · 29 aug · start 10:00
23km
distanță
+992m
vert
Moderate
Cross
Kinder/Family-Crosssâmbătă · 29 aug · start 12:00
2km
distanță
+127m
vert
Easy

Bine de știut

Ridicarea kitului

  • Vineri, 28 august 2026, între orele 18:00 și 20:00.
  • Sâmbătă, 29 august 2026, între orele 07:30 și 09:30.
  • Ridicarea se face doar pentru participanții înscriși; kiturile neridicate până la termenul stabilit pot fi redistribuite sau utilizate de organizator.

Ce poate conține kitul

  • Număr oficial de concurs
  • Cip de cronometrare
  • Tricou oficial
  • Medalie de finisher
  • Produse oferite de sponsori, materiale informative și alte produse promoționale

Conținutul poate diferi în funcție de probă, de categoria participantului, de pachetul achiziționat și de disponibilitatea produselor.

Ce trebuie să aveți la ridicare

  • Declarația pe propria răspundere, completată și semnată în prealabil — organizatorul o pune la dispoziție pe site, după înregistrare.
  • Documentele cerute de organizator pentru validarea înscrierii.

Vremea

Cum arată vremea în perioada competiției.

joi 27 aug26°burniță · min 15°înainte de cursă
vin. 28 aug28°burniță · min 19°înainte de cursă
sâm. 29 aug24°burniță · min 17°Junior Cross-Cioncaș 5K · Cross-Luna-Șes 11K · Semimaraton-Pietroasa 23K · Kinder/Family-Cross
dum. 30 aug20°burniță · min 14°după cursă
lun. 31 aug22°variabil · min 11°după cursă

Organizator

Organizator
Asociația Patrimoniul Țării Oașului