Râșnov Medieval Run
Cross

CrosPLUS Powered by Strabag

sâmbătă, 12 septembrie 2026start 09:00
12km
distanță
+400m
urcare
Easy
dificultate

Crosul de 12 km, cu start și sosire în Piața Unirii. Traseul pleacă din fața Primăriei Râșnov, trece pe strada pavată cu piatră cubică, cu cetatea medievală în față, iar de la kilometrul 1,5 urcă susținut prin pădure pe drum forestier larg. Coboară apoi spre DN1E, îl traversează și intră în pădure pe pista de biciclete, ajungând la kilometrul 6 în Poiana Sub Padina, unde se intersectează cu traseele de SemimaratonPLUS și Maraton. Urmează coborârea pe drum forestier rapid până în oraș, iar finalul urcă pe scări între zidurile cetății și coboară pe lângă Dino Parc înapoi în Piața Unirii.

Informații practice

  • Start sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 09:00, împreună cu Dino Race.
  • Două puncte de realimentare: Poiana Sub Padina (km 6) și sosirea (km 12), cu apă, izotonic, cola, alimente, fructe și legume.
  • Echipament obligatoriu: telefon mobil și pantofi cu profil montan.
  • Copiii care au împlinit 12 ani se pot înscrie la această probă, cu declarația pe propria răspundere semnată de părinte.
  • Se premiază primele trei locuri Open, feminin și masculin.
  • Traseul poate fi descărcat în format GPX de pe pagina probei.
Profil altimetric+390 m · 630821 m